Dzeu ne-a facut unici, inocenti si fericiti insa cand Eva a muscat din mar a deschis ochii catre rau si bine, catre cunoastere. Am dat inocenta pe cunoastere, cunoasterea fiind viata insasi. Deci am devenit constienti, experimentam suferinta, disperarea, singuratatea insa paradoxal traim si opusul acestor stari: fericire, iubire, implinire.
Cunoasterea noastra este condusa de vointa, de atitudinea eroica. Noi decidem intensitatea trairilor, a relatiilor noastre cu viata, a valorilor, chiar si a disponibilatilor affective.
Putem iubi naiv – iubirea pasionala sau putem iubi eroic, tragic -donjuanism. Iubirea adevarata este cea naiva, iubirea monogama, iubirea pasionala; aici nu poti iubi decat o singura persoana care e obiectul pasiunii insasi. In donjuanism iubesc mai multe persoane pentru ca nu exista obiectul pasiunii, nu exista iubire. Iubirea eroica e reprezentata de cei care nu pot iubi, si nu pot iubi din lipsa de sens, sunt acei oameni plictisiti de viata, care si-au dus viata la limita, oameni lipsiti de viata interioara, care traiesc intens prin contradictii, insatisfactii, prin lipsa bogatiei sufletesti.
Dzeu a vrut ca noi sa fim puri si inocenti, sa avem o atitudine naiva. Deci sa ignoram raul ca si cand nu ar exista, sa-l hranim cu generozitate si compasiune.
Ce ar fi daca pentru o zi sa ne am preface ca nu exista rau si noi suntem inocenti si puri?